Legea nr. 295 din 28 iunie 2004
- cu privire la regimul armelor si al munitiilor

Legea nr. 61 din 27 septembrie 1991
- privind sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice

Legea nr. 60 din 23 septembrie 1991
- privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice

Legea nr. 17 din 2 aprilie 1996
- privind regimul armelor de foc si al munitiilor

Legea nr. 252 din 10 iunie 2003
- privind registrul unic de control

Legea nr. 12 din 6 august 1990
- privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite

Legea nr. 7 din 18 februarie 2004
- privind codul de conduita al functionarilor publici republicata

Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999
- privind Statulul functionarilor publici republicata

Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004
- privind infiintarea, organizarea si functionarea Politiei Comunitare (actualizata pana la data de 17 iunie 2005)





Alege să nu devii victimă a traficului de fiinţe umane!

Nu te regăsi in procentul victimelor unei agresiuni!

Abuzul fizic!

Abuzul sexual!

Nu deveni o pradă uşoară!

Să nu ajutăm hoţii în meseria lor!

Prudenţa este cea mai bună pază şi nu costă!

Paza bună trece primejdia rea!

Şi tu poţi deveni victima tâlhăriei!

Recomandări pentru circulaţia în condiţii specifice de iarnă.

Să prevenim furturile de bagaje şi portofele!

Sfaturi pentru protecţia turiştilor străini.

"Legea pumnului"

Drogul- un paradis al iluziilor, un flagel cu consecinţe tragice.

Spuneţi nu corupţiei!

Pentru a preveni dispariţia copilaşului tău.

Prevenirea nu are vacanţă!





Încrederea între cetăţean şi poliţistul local

Poliţia locală ca poliţie de proximitate

Obiectivele noastre


 

LEGE   Nr. 17 din  2 aprilie 1996

privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor

EMITENT:     PARLAMENTUL

PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL  NR. 74 din 11 aprilie 1996

 

    Parlamentul României adopta prezenta lege.

 

    CAP. 1

    Dispoziţii generale

    ART. 1

    Deţinerea, portul şi folosirea armelor de foc şi muniţiilor, uzul de arma şi operaţiunile cu arme şi muniţii sînt supuse regimului prevăzut în prezenta lege.

    ART. 2

    Producerea, exportul, importul şi comercializarea armelor şi muniţiilor militare constituie monopol de stat şi sînt supuse dispoziţiilor legale stabilite în acest scop.

    În sensul prezentei legi, prin monopol de stat privind exportul, importul şi comercializarea armelor şi muniţiilor militare se înţelege dreptul de a efectua aceste operaţiuni numai de către agenţii economici autorizaţi în acest sens de către Ministerul Finanţelor, cu avizul Ministerului Apărării Naţionale sau, după caz, al Ministerului de Interne.

    ART. 3

    Prin arme de foc, în sensul prezentei legi, se înţelege acele arme a căror funcţionare determina aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe aprinse sau luminoase ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare. Principiul de funcţionare are la baza forta de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei incarcaturi.

    În sensul alin. 1, arme de foc sînt:

    a) armele militare, confectionate pentru dotarea forţelor armate, folosite în acţiuni de neutralizare sau nimicire a personalului şi tehnicii de lupta ale inamicului, precum şi orice alte instrumente, piese sau dispozitive destinate a imobiliza, a rani, a ucide ori a distruge, dacă prezintă caracteristicile unei arme militare;

    b) armele de tir, cu glont sau cu alice, special fabricate sau confectionate pentru practicarea tirului sportiv, omologate sau recunoscute ca atare de către Federaţia Romana de Tir;

    c) armele de vinatoare cu glont, cu alice sau mixte, destinate practicării vinatorii;

    d) armele confectionate special pentru a imprastia gaze nocive, iritante sau de neutralizare;

    e) armele ascunse, astfel fabricate sau confectionate încît existenta lor sa nu fie vizibila ori banuita;

    f) armele de panoplie, făcute inofensive, dacă, prin valoarea lor istorica, ştiinţifică sau care constituie daruri, recompense ori amintiri, sînt destinate a fi păstrate în instituţii de cultura şi arta, asociaţii cultural-artistice şi sportive sau în panoplii personale. În aceasta categorie se includ şi acele arme de foc, în stare de funcţionare, care constituie raritati sau prezintă valoare istorica, documentara, ştiinţifică ori artistică deosebita, recunoscute ca atare de instituţii de specialitate;

    g) armele de recuzita, făcute inofensive, destinate a fi folosite în activitatea - artistică sau de producţie cinematografica - a teatrelor, circurilor, studiourilor de film ori a altor asemenea instituţii cultural-artistice.

    Sînt considerate arme de foc şi ansamblurile, subansamblurile şi dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca arme de foc.

    ART. 4

    Prin muniţii, în sensul prezentei legi, se înţelege: cartusele, proiectilele

şi incarcaturile de orice fel, care pot fi întrebuinţate la armele prevăzute la art. 3.

    ART. 5

    Ministerul de Interne exercita controlul, în conformitate cu Regulamentul armelor de foc şi al muniţiilor, asupra deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor, precum şi asupra modului cum se efectuează operaţiunile cu arme şi muniţii.

    ART. 6

    Pentru asigurarea securităţii armelor şi muniţiilor pe care le deţin, titularii de permise sau de autorizaţii sînt obligaţi sa îndeplinească măsurile prevăzute în Regulamentul armelor de foc şi al muniţiilor, adoptat prin hotărîre a Guvernului.

    ART. 7

    Titularii de permis de arma sau de autorizaţii sînt obligaţi sa anunţe cel mai apropiat organ de poliţie, de îndată, dar nu mai tirziu de 24 de ore din momentul în care au luat cunostinta despre pierderea sau furtul armelor proprii ori armelor primite spre reparare.

    ART. 8

    Orice persoana care găseşte arme sau muniţii este obligată sa anunţe, de îndată, cel mai apropiat organ de poliţie.

    ART. 9

    Se exceptează de la dispoziţiile prezentei legi, în afară celor referitoare la uzul de arma, organele, unităţile, formaţiunile şi instituţiile militare, precum şi unităţile sau secţiile agenţilor economici care executa comenzi de arme de foc şi muniţii pentru acestea.

    Ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, care au în subordine unităţile, organele, formaţiunile şi instituţiile militare, precum şi unităţile sau secţiile agenţilor economici prevăzuţi la alin. 1 vor emite norme proprii de reglementare în acest domeniu, aprobate de miniştrii sau de conducătorii acestor unităţi.

 

    CAP. 2

    Deţinerea, portul şi folosirea armelor de foc şi muniţiilor

 

    Secţiunea I

    Condiţiile în care persoanele fizice pot deţine şi, după caz, pot purta şi folosi arme de foc şi muniţii

    ART. 10

    Deţinerea şi, după caz, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor, de către persoane fizice, sînt permise numai cu autorizaţia organelor competente ale Ministerului de Interne în a căror raza teritorială îşi are domiciliul cel în cauza.

    Organele competente ale Ministerului de Interne pot autoriza persoanele fizice sa detina, sa poarte şi sa folosească arme şi muniţii, în condiţiile prezentei legi, ţinînd evidenta acestora.

    Organele competente ale Ministerului de Interne stabilesc numărul armelor ce pot fi deţinute şi pot autoriza deţinerea şi folosirea de către aceeaşi persoana a cel mult cîte doua arme de acelaşi calibru, precum şi cantitatea de munitie corespunzătoare acestora.

    ART. 11

    Cetăţenii romani pot fi autorizaţi sa detina şi, după caz, sa poarte şi sa folosească arme de tir, arme de vinatoare, arme de imprastiere a gazelor nocive, iritante sau de neutralizare şi arme de panoplie, iar dintre armele militare, numai pistol sau revolver, precum şi munitia corespunzătoare.

    Străinii cu domiciliul sau cu resedinta în România pot fi autorizaţi sa detina şi, după caz, sa poarte şi sa folosească arme de tir, arme de vinatoare, arme de imprastiere a gazelor nocive, iritante ori de neutralizare sau arme de panoplie şi munitia corespunzătoare.

    Străinii veniti în România pentru a participa la concursuri oficiale de tir sau pentru a practica vinatoarea, în condiţii legale, pot deţine, purta şi folosi arme de tir sau arme de vinatoare, după caz, şi munitia corespunzătoare, numai dacă acestea au fost înscrise de organele de control pentru trecerea frontierei de stat romane în pasapoartele sau în actele valabile cu care au intrat în România, ori dacă au procurat legal armele sau munitiile de la cluburile, asociaţiile sau celelalte persoane juridice autorizate sa desfăşoare asemenea activităţi.

    ART. 12

    Deţinerea, portul şi folosirea armelor militare şi muniţiilor corespunzătoare de către persoanele fizice străine, pe teritoriul României, sînt interzise.

    Insotitorii delegatiilor străine la nivelul sefilor de stat ori de guvern, precum şi militarii care fac vizite oficiale în România pot deţine, purta şi folosi arme militare şi munitia corespunzătoare, în timpul şederii lor în ţara, cu avizul organelor competente.

    ART. 13

    Membrii personalului misiunilor diplomatice, ai oficiilor consulare şi ai reprezentantelor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale acreditate în România sînt scutiţi, pe baza de reciprocitate, de obligaţia de a obţine autorizarea pentru a deţine arme de foc şi muniţii.

    Introducerea şi scoaterea din ţara a armelor de foc de către aceste categorii de persoane sînt permise cu avizul Ministerului Afacerilor Externe.

    ART. 14

    Autorizarea prevăzută la art. 11 se acorda pentru:

    a) arma militară, pistol sau revolver, persoanelor care îndeplinesc o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii publice, dacă pentru paza sau autoaparare este necesar sa detina şi sa poarte o asemenea arma;

    b) arme de tir, antrenorilor şi sportivilor de categoria I, care sînt membri ai asociaţiilor sau cluburilor sportive cu secţii de tir afiliate la Federaţia Romana de Tir, în cadrul cărora aceştia activează, pentru a le folosi în activitatea de pregătire şi în competitii, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi vinatorilor autorizaţi, corespunzător reglementărilor proprii în vigoare;

    c) arme de vinatoare, membrilor asociaţiilor de vinatori sportivi legal constituite;

    d) arme pentru împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, persoanelor cărora, pentru paza sau autoaparare, le este necesară deţinerea unor asemenea arme;

    e) arme de panoplie, persoanelor care doresc sa detina astfel de arme în calitate de colectionari.

    Persoanele prevăzute la lit. a), după încetarea îndeplinirii funcţiei ce implica exerciţiul autorităţii publice, pot solicita prelungirea autorizaţiei de la organele competente ale Ministerului de Interne.

    ART. 15

    Nu pot fi autorizaţi sa detina, sa poarte şi sa folosească arme şi muniţii:

    a) minorii;

    b) bolnavii psihic, precum şi cei care, datorită altor afecţiuni de care suferă, stabilite de Ministerul Sănătăţii, ar putea pune în primejdie propria lor viata ori a altora, atunci cînd ar deţine sau ar folosi arme şi muniţii;

    c) cei care, datorită antecedentelor penale sau conform dovezilor existente la organele competente, prezintă pericol pentru ordinea publica, siguranta statului sau pentru viata şi integritatea corporală a persoanelor.

    ART. 16

    Persoanele fizice care doresc sa detina şi, după caz, sa poarte şi sa folosească arme şi muniţii şi care îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi autorizate depun cerere în acest scop la inspectoratul de poliţie al judeţului sau la Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în a căror raza teritorială îşi au domiciliul.

    Cererea se rezolva în cel mult 45 de zile de la înregistrare, termen înăuntrul căruia se va comunica petitionarului, în scris, modul de soluţionare.

    Modul de rezolvare a cererii de autorizare este supus controlului judecătoresc potrivit Legii contenciosului administrativ şi poate fi atacat în termen de cel mult 15 zile de la comunicare.

    ART. 17

    Persoanei autorizate sa detina şi, după caz, sa poarte şi sa folosească arme şi muniţii i se eliberează "Permis de arma".

    În permisul de arma se înscriu, de către organul emitent, armele şi munitiile pe care titularul a fost autorizat sa le detina, precum şi scopul în care le poate folosi.

    ART. 18

    Permisul de arma conferă titularului dreptul de a deţine şi, după caz, de a purta şi folosi armele şi munitia corespunzătoare înscrise în acesta, precum şi pe cele împrumutate, în condiţiile legii.

    ART. 19

    Armele şi munitiile deţinute de persoanele fizice nu pot fi folosite decît în scopul pentru care s-a dat autorizarea.

    Armele de tir se folosesc numai în poligoane special amenajate pentru acest tip de arme.

    Armele de panoplie nu pot fi purtate, iar pentru ele nu pot fi deţinute muniţii în stare de folosinta. Armele de recuzita pot fi folosite de unităţile prevăzute la art. 3 alin. 2 lit. g) numai în locurile unde acestea organizează activităţi cultural-artistice.

    ART. 20

    În localurile organelor sau instituţiilor de stat pot purta arme şi muniţii numai persoanele cu atribuţii de menţinere a ordinii şi liniştii publice, cele dotate cu arme pentru a executa paza în aceste localuri, insotitorii care gardeaza persoanele oficiale ori care asigura protecţia unor personalităţi romane sau străine, precum şi alte cadre militare aflate în aceste locuri pentru îndeplinirea misiunilor ordonate, cu aprobarea forurilor competente.

    În localuri publice, de desfacere a mărfurilor, sali de asteptare, mijloace de transport în comun, gări, aerogări, tîrguri, pieţe, drumuri publice şi în alte locuri aglomerate, armele de tir şi de vinatoare se poarta numai introduse în toc şi neincarcate cu munitie.

    ART. 21

    La adunările publice pot purta arme şi muniţii numai organele de poliţie, de jandarmerie, ale Serviciului de Protecţie şi Paza şi de poliţie militară, însărcinate cu menţinerea ordinii şi liniştii publice, precum şi alţi militari aflaţi în aceste locuri pentru îndeplinirea misiunilor ordonate.

    ART. 22

    Permisele de arma se vizează o data la 3 ani de către organul competent, în perioada stabilită de către Inspectoratul General al Poliţiei.

    Titularii permiselor sînt obligaţi sa se prezinte la viza, la data şi locul stabilite, cu armele înscrise în permis şi cu celelalte documente solicitate.

    ART. 23

    Titularul de permis de arma sau al autorizaţiei de comunicare pe baza căreia urmează sa-şi cumpere arma este obligat sa anunţe organul competent al Ministerului de Interne din raza teritorială în care îşi schimba domiciliul în termen de 5 zile de la producerea acestei schimbări.

    ART. 24

    Titularul de permis de arma sau al autorizaţiei de comunicare pe baza căreia urmează sa cumpere arma este obligat sa solicite organului emitent eliberarea unui nou document de arma, în termen de 10 zile de la data cînd s-a ivit unul dintre următoarele motive:

    a) în caz de schimbare a numelui titularului;

    b) documentul s-a deteriorat ori a fost distrus;

    c) documentul a fost pierdut ori a fost sustras;

    d) au fost folosite în întregime spaţiile din permisul de arma destinate vizelor şi mentiunilor.

    ART. 25

    Autorizarea se anulează şi permisul de arma se retrage cînd titularul:

    a) renunţa sa mai detina arma sau armele înscrise în permis;

    b) după obţinerea permisului, se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 15 lit. b) sau c);

    c) a fost condamnat prin hotărîre judecătorească definitiva pentru săvîrşirea cu intenţie a unei infracţiuni la care pedeapsa închisorii este mai mare de 3 ani;

    d) a fost condamnat prin hotărîre judecătorească definitiva pentru infracţiuni la săvîrşirea cărora s-a folosit de arma ori pentru săvîrşirea oricăreia dintre infracţiunile la regimul armelor de foc şi al muniţiilor;

    e) nu mai are calitatea prevăzută la art. 14 lit. a)-d), care a condiţionat eliberarea permisului;

    f) se afla în situaţia prevăzută la art. 45 alin. 4;

    g) pleacă definitiv din ţara;

    h) nu se prezintă, fără motive întemeiate, la viza permisului de arma în perioada stabilită de către organele competente ale Ministerului de Interne;

    i) a decedat sau a fost declarat dispărut prin hotărîre judecătorească rămasă definitiva;

    j) a savirsit una sau mai multe contravenţii pentru care legea prevede anularea autorizării şi retragerea permisului de arma.

    În cazurile prevăzute la alin. 1 lit. e) şi f) nu se retrage permisul de arma, dacă în el sînt înscrise şi alte arme în afară aceleia pe care titularul nu o mai poate deţine. În asemenea situaţii, precum şi atunci cînd titularii vînd sau doneaza unele dintre armele pe care le deţin, se anulează din permis numai menţiunile referitoare la aceste arme.

    ART. 26

    Anularea autorizării şi retragerea permisului de arma se fac de către organul competent al Ministerului de Interne în a cărui raza teritorială îşi are domiciliul titularul.

    Înştiinţarea de retragere a permisului de arma, în cazurile prevăzute la art. 25 alin. 1 lit. b)-h), se comunica titularului, iar în situaţiile prevăzute la art. 15 lit. b) şi la art. 25 lit. i), reprezentantului sau legal.

    Persoanele fizice cărora li s-au anulat autorizarea şi li s-a retras permisul de arma pot ataca în instanta decizia pe calea contenciosului administrativ.

    ART. 27

    Atunci cînd titularul permisului de arma se afla în curs de urmărire penală sau de judecata, permisul de arma împreună cu armele şi munitiile aparţinînd învinuitului sau inculpatului sînt ridicate de către organele judiciare şi predate unităţii de poliţie competente care le păstrează pînă la soluţionarea definitiva a cauzei, inclusiv pînă la executarea pedepsei privative de libertate, timp în care autorizarea de a deţine şi, după caz, de a purta şi folosi arme şi muniţii se suspenda.

    În caz de scoatere de sub urmărire penală, de încetare a urmăririi penale, de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare pentru infracţiuni la pedeapsa închisorii de pînă la 3 ani, organele de poliţie restituie celor în cauza permisul de arma, armele şi munitiile ridicate, dacă nu exista alte motive care sa impună anularea autorizaţiei de a deţine şi, după caz, de a purta şi folosi arme şi muniţii.

    ART. 28

    În situaţia anulării autorizării şi retragerii permisului de arma, titularul sau reprezentantul sau legal este obligat ca, în termen de 10 zile de la data luării la cunostinta, sa doneze sau sa depună spre vînzare, la unitatea specializată, armele şi munitiile, cu excepţia acelora care, potrivit legii, sînt supuse confiscării şi se ridica de către organele de poliţie.

    În cazul în care titularul a decedat ori a fost declarat dispărut, urmaşii săi sînt obligaţi ca, în termen de 15 zile de la deces sau, după caz, de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti, sa depună la organele de poliţie armele, munitiile şi permisul de arma ale defunctului sau dispărutului.

    Armele şi munitiile prevăzute la alin. 2, cu excepţia acelora care urmează a fi casate sau confiscate, în situaţia în care urmaşii nu solicita autorizarea de a le deţine, se depun de către organele de poliţie la unităţile specializate, pentru a fi vîndute la preţurile stabilite de urmaşii defunctului sau ai dispărutului. Sumele rezultate din vînzare se inmineaza celor în drept sa le primească, de către unitatea prin care s-a făcut vînzarea.

    Dacă defunctul sau disparutul are urmaşi minori, care doresc sa detina armele ce au aparţinut persoanei pe care o moştenesc, acestea vor putea fi păstrate în custodie, pînă la împlinirea virstei de 18 ani a unuia dintre urmaşi, la asociaţia de vinatori sportivi al carei membru a fost defunctul sau disparutul ori la o alta asociaţie de vinatori sportivi legal constituită.

    În termen de 10 zile de la încetarea funcţiei care a justificat autorizarea deţinerii, portului şi folosirii armei pentru paza sau apărare personală, cel în cauza este obligat sa depună arma şi munitia spre vînzare la unităţile specializate ori sa le doneze sau, după caz, sa le restituie organului de la care le-a primit în dotare.

    ART. 29

    Armele şi munitiile care, în termenele prevăzute la art. 28, nu au fost vîndute, donate, depuse la organele de poliţie ori spre vînzare la unităţile specializate sau, după caz, nu au fost restituite organului de la care au fost primite în dotare, se considera ca fiind deţinute fără drept.

 

    Secţiunea a II-a

    Condiţiile în care persoanele juridice pot deţine şi folosi arme de foc şi muniţii

    ART. 30

    Persoanele juridice romane, inclusiv cele al căror obiect de activitate îl constituie prestarea de servicii în domeniul protecţiei şi pazei, pot fi autorizate sa detina arme de foc şi munitia corespunzătoare, pentru inarmarea paznicilor proprii şi a altor angajaţi care minuiesc bunuri sau alte valori, dacă aceasta se justifica pentru asigurarea pazei sediilor, imobilelor sau obiectivelor ce le aparţin sau cărora le asigura protecţie, precum şi a transportului de valori importante.

    Persoanele juridice străine nu pot fi autorizate sa detina arme militare şi muniţii corespunzătoare acestora.

    ART. 31

    Regia Autonomă a Pădurilor "Romsilva" şi subunitatile aparţinînd acesteia, precum şi asociaţiile de vinatori sportivi legal constituite pot procura şi deţine, cu orice titlu, arme militare şi muniţii pentru paza fondului forestier sau a fondurilor de vinatoare, cu avizul Ministerului de Interne.

    Organele de control ale Regiei Autonome a Pădurilor "Romsilva" şi subunitatile aparţinînd acesteia pot deţine şi folosi în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi pistol.

    ART. 32

    Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, unităţile din subordinea sa, Regia Autonomă a Pădurilor "Romsilva" şi subunitatile acesteia, precum şi asociaţiile de vinatori sportivi legal constituite au dreptul sa detina şi arme de vinatoare pentru a inarma personalul propriu însărcinat cu ocrotirea, recoltarea planificata şi combaterea animalelor dăunătoare vinatului pe fondurile de vinatoare pe care le gospodăresc.

    ART. 33

    Unităţile piscicole din subordinea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, stabilite de acesta împreună cu Ministerul de Interne şi Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, au dreptul sa detina şi arme de vinatoare cu alice, pentru inarmarea personalului propriu însărcinat cu îndepărtarea pasarilor dăunătoare.

    În situaţia prevăzută la alin. 1, armele de vinatoare nu pot fi folosite decît cu cartuse oarbe - fără alice sau glont.

    ART. 34

    Federaţia Romana de Tir, asociaţiile şi cluburile sportive care au secţii afiliate pot deţine şi folosi arme de tir şi munitia corespunzătoare. Numărul armelor, felul lor şi cantitatea de munitie necesară efectuării antrenamentelor şi participării la concursuri sportive se stabilesc pentru fiecare unitate prin norme elaborate de Federaţia Romana de Tir.

    Armele de tir deţinute de Federaţia Romana de Tir, asociaţiile şi cluburile sportive care au secţii afiliate se păstrează în spaţiile menţionate în autorizaţia de deţinere şi pot fi folosite numai în locurile unde sînt organizate antrenamente ori concursuri de tir aprobate de Ministerul Tineretului şi Sportului.

    Antrenorii şi instructorii de tir sînt obligaţi sa ţină evidenta la zi a armelor şi a consumului de munitie, pe fiecare tragator, în registre stabilite de Federaţia Romana de Tir şi vizate de organele de poliţie competente, o data cu eliberarea autorizaţiilor de deţinere.

    ART. 35

    Amplasarea, construirea şi omologarea poligoanelor de tir şi a celor destinate pregătirii deţinătorilor legali de arme de vinatoare se fac pe baza normelor stabilite de Federaţia Romana de Tir, cu autorizarea organelor de poliţie competente.

    ART. 36

    Instituţiile de cultura şi arta, asociaţiile cultural-artistice şi sportive pot deţine arme de panoplie.

    Centrele de producţie cinematografica, circurile, teatrele şi alte asemenea instituţii de cultura şi arta pot deţine şi folosi arme de recuzita pentru activităţile artistice pe care le desfăşoară.

    ART. 37

    În vederea autorizării pentru deţinerea şi folosirea de arme şi muniţii, precum şi pentru construirea şi amenajarea de poligoane, persoanele juridice prevăzute la art. 30-36 vor depune cerere la inspectoratul de poliţie al judeţului sau la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în a căror raza teritorială îşi au sediul sau unde urmează sa fie deţinute şi folosite armele ori, după caz, construite sau amenajate poligoanele.

    Organele de poliţie eliberează, vizează o data la 2 ani, preschimba ori retrag autorizaţiile de deţinere şi de folosire a armelor şi muniţiilor.

    ART. 38

    Autorizaţia de deţinere şi de folosire a armelor şi muniţiilor se preschimba în următoarele situaţii:

    a) în cazul schimbării denumirii persoanelor juridice;

    b) cînd autorizaţia s-a deteriorat sau s-a distrus;

    c) cînd au fost folosite în întregime spaţiile din autorizaţie destinate vizei sau mentiunilor;

    d) cînd autorizaţia a fost pierdută sau sustrasa.

    Pentru eliberarea unei noi autorizaţii, persoana juridică este obligată sa depună cerere la organul de poliţie competent, în termen de 10 zile de la data cînd s-a ivit unul dintre motivele prevăzute la alin. 1.

    ART. 39

    Autorizaţiile eliberate se retrag în următoarele cazuri:

    a) titularul încetează activitatea care a determinat autorizarea;

    b) titularul incalca în mod grav sau repetat dispoziţiile legale privind regimul armelor şi al muniţiilor sau nu ia, de îndată, măsuri pentru înlăturarea incalcarilor constatate. În aceste cazuri, persoana juridică în cauza este obligată sa înceteze imediat sa mai detina ori sa folosească arme şi muniţii.

    În cazurile prevăzute la alin. 1, armele şi munitiile, cu excepţia celor militare, vor fi înstrăinate persoanelor fizice sau juridice autorizate sa le detina ori, după caz, vor fi predate organelor de poliţie în vederea casării. Armele militare se restituie organelor de poliţie de la care le-au primit, în condiţiile legii.

    ART. 40

    Persoanele juridice autorizate sa detina şi sa folosească arme şi muniţii sînt obligate:

    a) sa înainteze autorizaţia pentru viza, în perioada şi la datele stabilite, la organul de poliţie prevăzut la art. 37;

    b) sa anunţe schimbarea sediului cu cel puţin 10 zile înainte de producerea acestei schimbări, la organul de poliţie în a cărui raza teritorială este situat noul sediu, pentru efectuarea mentiunilor corespunzătoare în autorizaţie;

    c) sa anunţe, în scris, imediat, dar nu mai tirziu de 24 de ore din momentul cînd a luat cunostinta despre pierderea, furtul ori distrugerea autorizaţiei de a deţine arme şi muniţii, la organul de poliţie care a eliberat autorizaţia, solicitind eliberarea unui nou document;

    d) sa comunice, în scris, în termen de 10 zile, organului de poliţie competent, despre încetarea activităţii care a determinat eliberarea autorizaţiei pentru deţinerea de arme şi muniţii. La adresa de comunicare se anexează autorizaţia care urmează a fi retrasă;

    e) sa prezinte, în termen de 10 zile, la organul de poliţie competent, actele care dovedesc dobindirea sau înstrăinarea de arme, pentru a se face menţiunile corespunzătoare în autorizaţie.

    ART. 41

    Persoanele juridice care au obţinut autorizaţii pentru deţinerea de arme şi muniţii nu le pot incredinta decît personalului propriu de paza care are avizul dat, în acest scop, de către inspectoratul de poliţie al judeţului sau de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

    Poliţia emite avize numai dacă persoanele în cauza nu se afla în vreuna dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la art. 12 alin. 1 şi la art. 15 şi au serviciul militar satisfăcut ori au urmat un curs de pregătire pentru minuirea armei, autorizat de poliţie.

    Obligaţia prevăzută la alin. 1 revine persoanelor juridice şi în cazul personalului propriu care urmează sa gestioneze, sa minuiasca ori sa transporte arme şi muniţii.

    ART. 42

    Armele deţinute de persoanele juridice, în timpul cît nu se afla asupra personalului aflat în misiune, se păstrează numai în locurile menţionate în autorizaţia de deţinere.

    ART. 43

    Angajaţii persoanelor juridice, care au avizul organelor de poliţie, pot deţine, purta şi folosi armele şi munitiile cu care sînt dotati, numai în timpul şi în scopul îndeplinirii atribuţiilor ce le revin, pe baza ordinului de serviciu.

    Persoanele juridice sînt obligate sa elibereze ordin de serviciu angajaţilor proprii, care au avizul organelor de poliţie, pe care îi doteaza cu arme şi muniţii.

 

    Secţiunea a III-a

    Deţinerea, portul şi folosirea armelor de foc şi muniţiilor de către militari

    ART. 44

    Militarii pot deţine, purta şi folosi armele şi munitiile cu care sînt dotati de către unităţile din care fac parte, în condiţiile prezentei legi, precum şi ale regulamentelor militare, instrucţiunilor şi ale ordinelor date în baza acestora.

    Cadrele militare active au dreptul sa poarte pistolul din dotare şi ca armament destinat pentru paza şi autoaparare, fără a fi necesară eliberarea unui permis de arma de către organele de poliţie.

    ART. 45

    În afară armelor din dotare, cadrele militare active pot deţine, purta şi folosi armele militare primite ca recompensa sau în dar, în condiţiile prezentei legi.

    Pe baza ordinului, organele de poliţie eliberează militarilor prevăzuţi la alin. 1 permise de arma.

    La trecerea în rezerva sau direct în retragere, persoanele prevăzute la alin. 1, dacă doresc sa ramina în posesia armelor respective, în stare de funcţionare sau ca arme de panoplie, trebuie sa solicite prelungirea autorizării de la organul de poliţie competent.

    În situaţia în care nu solicita prelungirea autorizării pentru deţinerea, portul şi folosirea armelor prevăzute la alin. 1, militarii în cauza sînt obligaţi sa le predea, de îndată, unităţilor militare de la care le-au primit sau inspectoratului de poliţie al judeţului sau Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în a căror raza teritorială îşi au domiciliul.

 

    CAP. 3

    Uzul de arma

    ART. 46

    Prin uz de arma, în sensul prezentei legi, se înţelege executarea tragerii cu arma de foc asupra persoanelor sau bunurilor.

    ART. 47

    Persoanele care sînt dotate cu arme de foc pot face uz de arma, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a misiunilor militare, în următoarele situaţii:

    a) impotriva acelora care ataca militarii aflaţi în serviciul de garda, paza, escorta, protecţie, menţinerea şi restabilirea ordinii de drept, precum şi impotriva celor care, prin actul savirsit, prin surprindere, pun în pericol obiectivul pazit;

    b) impotriva acelora care ataca persoanele investite cu exerciţiul autorităţii publice sau cărora, potrivit legii, li se asigura protecţie;

    c) impotriva persoanelor care incearca sa pătrundă ori sa iasa în mod ilegal în sau din unităţile, subunitatile militare ori din perimetrele sau zonele pazite - vizibil delimitate - stabilite prin consemn;

    d) pentru imobilizarea infractorilor care, după săvîrşirea unor infracţiuni, incearca sa fuga;

    e) impotriva oricărui mijloc de transport folosit de persoanele prevăzute la lit. b) şi c), precum şi impotriva conducătorilor acestora care refuza sa oprească la semnalele regulamentare ale organelor abilitate, existind indicii temeinice ca au savirsit o infracţiune ori ca este iminenta săvîrşirea unei infracţiuni;

    f) pentru imobilizarea sau reţinerea persoanelor cu privire la care sînt probe ori indicii temeinice ca au savirsit o infracţiune şi care riposteaza ori incearca sa riposteze cu arma ori cu alte obiecte care pot pune în pericol viata ori integritatea corporală a persoanei;

    g) pentru a impiedica fuga de sub escorta sau evadarea celor aflaţi în stare legală de deţinere;

    h) impotriva grupurilor de persoane sau persoanelor izolate care incearca sa pătrundă fără drept în sediile sau în perimetrele autorităţilor şi instituţiilor publice;

    i) impotriva celor care ataca sau impiedica militarii sa execute misiuni de lupta;

    j) în executarea intervenţiei antiteroriste asupra obiectivelor atacate sau capturate de teroristi, în scopul reţinerii sau anihilarii acestora, eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii publice.

    ART. 48

    Persoanele autorizate sa detina, sa poarte şi sa folosească arme pentru paza sau autoaparare pot face uz de arma, în legitima apărare sau în stare de necesitate, potrivit legii.

    ART. 49

    În cazurile prevăzute la art. 47 lit. c), d), g), h) şi i), se va face uz de arma numai după ce s-a făcut somaţia legală.

    Somaţia se face prin cuvintul "Stai!". În caz de nesupunere, se someaza din nou prin cuvintele: "Stai, ca trag!". Dacă cel în cauza nu se supune nici de aceasta data, se someaza prin tragerea focului de arma în sus, în plan vertical.

    În cazul în care, după executarea somaţiei legale, potrivit alin. 2, persoana în cauza nu se supune, se poate face uz de arma impotriva acesteia.

    În cazul prevăzut la art. 47 lit. h) şi i), se face uz de arma numai după ce s-a repetat de trei ori, la intervale de timp suficiente pentru dispersarea participanţilor, somaţia: "Parasiti....., vom folosi arme de foc!".

    În situaţiile prevăzute la art. 47 lit. a), b), f) şi j), precum şi la art. 48, se poate face uz de arma fără somaţie, dacă lipseşte timpul necesar pentru aceasta.

    În cazul folosirii armelor impotriva autovehiculelor se executa un foc în plan vertical, iar apoi se va trage în pneurile acestora în scopul imobilizarii.

    ART. 50

    Comandantii sau şefii militari pot face uz de arma impotriva subordonaţilor, pentru a restabili ordinea, dacă alte măsuri de împiedicare sau de constringere nu sînt posibile, atunci cînd acţiunile acestora sînt îndreptate în mod vadit spre trădarea patriei sau zădărnicirea îndeplinirii unei misiuni de lupta ori cînd periclitează în mod grav capacitatea de lupta a unităţii. În aceste cazuri, se face uz de arma, respectîndu-se prevederile referitoare la somaţia legală.

    ART. 51

    Uzul de arma, în condiţiile şi situaţiile prevăzute în prezentul capitol, se face în asa fel încît sa ducă la imobilizarea celor impotriva cărora se foloseşte arma, tragindu-se, pe cît posibil, la picioare, pentru a evita cauzarea morţii acestora.

    Dacă uzul de arma şi-a atins scopul prevăzut la alin. 1, se încetează recurgerea la un asemenea mijloc.

    Persoanei ranite trebuie sa i se dea primul-ajutor şi îngrijiri medicale.

    ART. 52

    Se va evita, pe cît posibil, uzul de arma impotriva minorilor, femeilor şi batrinilor.

    Se interzice uzul de arma:

    a) impotriva copiilor, femeilor vizibil gravide, cu excepţia cazurilor în care infaptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viata sau integritatea corporală a unei persoane;

    b) în situaţiile în care s-ar primejdui viata altor persoane ori s-ar viola teritoriul, spaţiul aerian sau apele naţionale ale unui stat vecin.

 

    CAP. 4

    Operaţiuni cu arme de foc şi muniţii. Funcţionarea atelierelor de reparat arme de foc

    ART. 53

    Prin operaţiuni cu arme şi muniţii, în sensul prezentei legi, se înţelege: producerea, confecţionarea, prelucrarea, experimentarea, vînzarea, cumpărarea, comerţul, închirierea, importul, exportul, transportul, depozitarea sau repararea armelor de tir, de vinatoare, de imprastiere a gazelor nocive, iritante sau de neutralizare ori de recuzita, a muniţiilor pentru acestea şi a armelor de panoplie.

    ART. 54

    Persoanele juridice care efectuează operaţiuni cu arme şi muniţii, altele decît cele militare, sînt obligate sa obţină autorizaţie de la organele competente ale Ministerului de Interne.

    Autorizaţia se eliberează persoanelor juridice care deţin spaţii corespunzătoare efectuării de operaţiuni cu arme şi muniţii, asigurate cu amenajări tehnice de protecţie şi sisteme de alarmare. Spaţiile destinate depozitarii muniţiilor, capselor sau pulberii pentru munitie trebuie sa corespundă şi normelor de protecţie a muncii.

    În autorizaţie se menţionează expres ce operaţiuni cu arme şi muniţii urmează sa efectueze persoana juridică. Persoanele juridice autorizate sa repare arme pot sa confectioneze şi cartuse pentru arme de vinatoare cu alice.

    ART. 55

    Societăţile comerciale, în al căror obiect de activitate intra efectuarea de operaţiuni cu arme şi muniţii, pot fi autorizate de către instanţele de judecata sa funcţioneze, dacă au obţinut avizul favorabil al organelor competente ale Ministerului de Interne, în a căror raza teritorială îşi au sediul.

    ART. 56

    Prevederile art. 38, art. 39 şi art. 40 lit. a)-d) se aplica în mod corespunzător şi persoanelor juridice care efectuează operaţiuni cu arme şi muniţii.

    ART. 57

    Persoanele fizice autorizate sa detina, sa poarte şi sa folosească arme de vinatoare cu alice îşi pot confecţiona munitia necesară, în limita cantităţii pe care au dreptul sa o detina.

    Deţinerea muniţiilor în număr mai mare decît cel înscris în permis sau în autorizaţie este interzisă.

    ART. 58

    Împrumutul sau înstrăinarea armelor şi muniţiilor se poate face numai persoanelor autorizate sa le detina, cu respectarea destinaţiei acestora şi a scopului pentru care s-a dat autorizarea.

    ART. 59

    Persoanele juridice autorizate sa efectueze operaţiuni cu arme şi muniţii pot vinde altor persoane fizice sau juridice arme, numai dacă acestea prezintă comunicări din partea organelor de poliţie ca sînt autorizate sa detina ori sa folosească asemenea arme.

    Munitia pentru armele de vinatoare, de tir şi de imprastiere a gazelor nocive, iritante sau de neutralizare, precum şi pulberea şi capsele pentru cartusele de vinatoare se pot vinde numai pe baza permisului de arma prezentat de titular, iar persoanelor juridice, numai pe baza autorizaţiei, în limita cantităţii înscrise în acestea.

    ART. 60

    Vînzarea de arme şi muniţii, de către unităţile autorizate, persoanelor prevăzute la art. 13 alin. 1, se face cu avizul prealabil al Ministerului Afacerilor Externe, din care sa rezulte ca pot deţine arme şi muniţii, fiind scutite de autorizaţie pe baza de reciprocitate.

    În situaţia în care nu beneficiază de reciprocitate, persoanelor în cauza li se pot vinde arme şi muniţii pe baza comunicării eliberate de organele competente ale Ministerului de Interne, însoţită de adresa din partea Ministerului Afacerilor Externe, din care sa rezulte calitatea pe care a au.

    ART. 61

    Unităţile care fac comerţ cu arme şi muniţii, organizate sau autorizate de Ministerul de Interne, sînt obligate:

    a) sa primească în consignaţie, spre vînzare, arme şi muniţii de la persoanele şi unităţile care, potrivit dispoziţiilor legale, au dreptul sa le vinda. Primirea în consignaţie spre vînzare a armelor şi muniţiilor se face, după caz, pe baza permisului de arma, a comunicării eliberate de organele de poliţie, a actului de donaţie în forma autentică sau a certificatului de moştenitor;

    b) sa elibereze deponentului o dovada de primire a armelor şi muniţiilor, iar după vînzare, o copie de pe factura;

    c) sa înscrie în comunicarea eliberata de organele de poliţie şi prezentată de cumpărător datele necesare identificarii armei vîndute, numărul facturii şi poziţia din registrul de evidenta a armelor depuse spre vînzare;

    d) sa ţină evidenta operaţiunilor efectuate cu arme şi muniţii în registrele stabilite şi vizate de organele de poliţie şi sa le prezinte, pentru control, ofiţerilor şi subofiţerilor de poliţie anume desemnaţi.

    ART. 62

    Vînzarea armelor şi a muniţiilor de către persoanele fizice şi juridice se face numai prin unităţile autorizate sa efectueze asemenea operaţiuni.

    Armele şi munitiile se depun spre vînzare în unităţile autorizate, după caz, pe baza permisului de arma sau a comunicării eliberate de organele de poliţie, dacă arma nu este înscrisă, sau a permisului de arma al vinzatorului, a actului de donaţie în forma autentică sau a certificatului de moştenitor.

    În termen de 10 zile de la vînzarea sau donarea unei arme, titularul permisului de arma este obligat sa depună la organul de poliţie permisul de arma şi documentul justificativ al efectuării acestor operaţiuni, solicitind, în scris, anularea permisului. Dacă în permis sînt înscrise şi alte arme, solicita anularea din acesta a mentiunilor privind armele pe care nu le mai deţine.

    ART. 63

    Cumpărarea armelor de către persoanele fizice şi juridice se face de la unităţile autorizate în acest scop, pe baza comunicării eliberate de organul de poliţie competent, la cererea solicitantului.

    Pe baza comunicării eliberate de organul de poliţie, persoanelor juridice pot cumpara arme şi muniţii şi de la agenţii economici din ţara care produc asemenea materiale.

    Armele cumpărate sau dobîndite prin donaţie sau moştenire, împreună cu factura de cumpărare sau cu celelalte acte de dobîndire, se prezintă de către titular, în termen de 10 zile, organului de poliţie competent.

    Pe baza acestor documente, organul de poliţie eliberează persoanei fizice permis de arma sau, dacă persoana este titulara unui asemenea document, înscrie în el arma, retinind comunicarea. În cazul persoanelor juridice, armele dobîndite se înscriu în autorizaţia de deţinere, reţinîndu-se o copie de pe actele de dobîndire.

    ART. 64

    Persoanele fizice care au procurat din străinătate arme de tir, de vinatoare ori de imprastiere a gazelor nocive, iritante sau de neutralizare, precum şi arme de panoplie şi muniţii, fără a obţine, în prealabil, aprobarea de la organul de poliţie competent, sînt obligate ca, în termen de 10 zile de la sosirea în ţara, sa se prezinte la organele de poliţie pentru a solicita autorizarea deţinerii lor.

    Pînă la obţinerea autorizaţiei, armele şi munitiile se reţin la punctul de control pentru trecerea frontierei de stat.

    În cazul autorizării persoanelor fizice care au dobîndit arme şi muniţii din străinătate, organul de poliţie eliberează o dovada cu care acestea ridica armele şi munitiile ce le-au fost reţinute de către organele vamale din punctul de control pentru trecerea frontierei de stat prin care au intrat în ţara.

    Dacă organele de poliţie nu eliberează dovada, armele şi munitiile reţinute de organele vamale în punctul de control pentru trecerea frontierei de stat pot fi restituite persoanelor de la care au fost procurate, în termen de 90 de zile de la reţinerea lor.

    În cazul în care armele şi munitiile reţinute în punctul de control pentru trecerea frontierei de stat nu au fost preluate de către persoanele de la care au fost reţinute în termenul prevăzut la alin. 4, acestea sînt ridicate şi depuse de organul de poliţie la unităţile specializate în vederea valorificării lor, la preţul stabilit de proprietar, iar sumele rezultate din vînzare se inmineaza de către vinzator persoanelor de la care au fost reţinute.

    ART. 65

    Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, unităţile din subordinea sa, Regia Autonomă a Pădurilor "Romsilva" şi subunitatile aparţinînd acesteia, precum şi asociaţiile de vinatori sportivi legal constituite pot închiria arme de vinatoare şi pot vinde muniţii pentru acestea străinilor veniti temporar în România, care doresc sa participe la vinatoare în condiţii legale, precum şi cetăţenilor romani, membri ai asociaţiilor de vinatori sportivi.

    Condiţiile de închiriere a armelor şi tarifele practicate sînt cele stabilite de unităţile respective.

    ART. 66

    Pentru fiecare import sau export de arme de tir, de vinatoare, de imprastiere a gazelor nocive, iritante sau de neutralizare, de muniţii pentru asemenea arme sau de arme de panoplie ori de recuzita, agenţii economici autorizaţi sa efectueze asemenea operaţiuni sînt obligaţi sa anunţe, cu 5 zile înainte, inspectoratul de poliţie al judeţului sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în a căror raza teritorială îşi au sediul.

    ART. 67

    Transporturile de arme şi muniţii aparţinînd persoanelor juridice se efectuează numai de către persoane care au avizul organelor de poliţie, în calitate de delegaţi şi însoţite de paza înarmată, pe baza ordinului de transport, care cuprinde: numele şi prenumele delegatului şi ale paznicilor, numărul şi felul armelor şi muniţiilor, locul unde sînt transportate, traseul folosit, numărul autorizaţiei şi denumirea organului de poliţie care a eliberat autorizaţia.

    Persoanele juridice care transporta arme şi muniţii sînt obligate sa înştiinţeze, în prealabil, în scris, organul de poliţie în raza căruia îşi au sediul, prezentind documentele eliberate de unităţile competente, din care sa rezulte ca starea tehnica a mijloacelor de transport folosite este corespunzătoare.

    Paza armelor şi a muniţiilor în tranzit pe teritoriul României se asigura prin grija şi pe răspunderea persoanelor juridice care efectuează transportul sau expeditiile internaţionale.

    Antrenorii şi instructorii de tir sînt obligaţi sa-i însoţească pe sportivii minori care se deplaseaza cu arme şi muniţii, asigurind deplina securitate a acestor materiale.

    ART. 68

    Persoanele juridice care se ocupa cu repararea armelor sînt obligate sa ţină evidenta în registrele stabilite şi vizate de organele de poliţie şi sa le prezinte la solicitarea acestora pentru control.

    ART. 69

    Nu pot fi primite spre reparare decît arme pentru care se face dovada ca sînt deţinute legal. În cazul în care posesorul armei nu face dovada ca o deţine legal, cel căruia i s-a prezentat arma spre a o repara este obligat sa înştiinţeze, de îndată, organul de poliţie cel mai apropiat.

    ART. 70

    Atelierele de reparat arme, autorizate, care cumpara, de la persoanele juridice sau fizice, piese refolosibile de la armele ce urmează a fi casate, trebuie sa obţină factura ori, după caz, sa întocmească contract de vînzare-cumpărare.

    Factura sau contractul trebuie sa cuprindă caracteristicile de identificare a pieselor cumpărate, iar un exemplar al acestora rămîne la vinzator, care are obligaţia sa-l predea organului de poliţie, o data cu celelalte părţi ale armelor ce urmează a fi casate.

    Titularii de permise sau de autorizaţii pentru deţinerea de arme sînt obligaţi sa predea, de îndată, inspectoratului de poliţie al judeţului sau, după caz, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în vederea casării, armele ieşite din uz sau nevandabile ori componentele acestora nevalorificate prin atelierele de reparat arme.

    Predarea, către unităţile de colectare a metalelor, a armelor ieşite din uz şi nevandabile sau a celor stabilite a fi casate, precum şi primirea unor asemenea arme de către aceste unităţi sînt interzise.

    ART. 71

    Persoanele juridice autorizate sa se ocupe cu repararea de arme sînt obligate sa restituie armele încredinţate spre reparare celor de la care le-au primit, în termen de 10 zile de la data cînd, în mod legal, au încetat sa mai desfăşoare asemenea operaţiuni.

    Armele neridicate de proprietarii acestora în termenul prevăzut la alin. 1, deşi ei au fost incunostiintati în acest scop de către cei cărora le-au încredinţat spre reparare, se depun de către aceştia din urma la organul de poliţie în a cărui raza teritorială îşi au sediul, care va proceda, după caz, la restituirea lor către proprietari sau la luarea altor măsuri, potrivit legii.

 

    CAP. 5

    Sancţiuni

    ART. 72

    Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală.

    ART. 73

    În cazul persoanelor juridice, răspunderea penală pentru nerespectarea dispoziţiilor prezentei legi revine persoanelor fizice care au atribuţii stabilite prin lege, regulamente, instrucţiuni sau ordine ale autorităţilor competente privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor.

    În situaţiile în care nu au fost stabilite persoanele fizice cu atribuţiile prevăzute la alin. 1, răspunderea penală revine conducatorului persoanei juridice.

    ART. 74

    Constituie contravenţii şi se sancţionează, dacă nu sînt săvîrşite în astfel de condiţii încît, potrivit legii penale, sa constituie infracţiuni, următoarele fapte:

    a) nerespectarea dispoziţiilor art. 22 alin. 2, art. 23, 24, 57 alin. 2, art. 62 alin. 3, art. 63 alin. 3, art. 64 alin. 1 şi art. 67 alin. 4, cu amenda de la 200.000 lei la 1.000.000 lei;

    b) nerespectarea dispoziţiilor art. 7, 19 alin. 2, art. 20 alin. 2, art. 34 alin. 2 şi 3, art. 43, 61 şi 70 alin. 1, 2 şi 3, cu amenda de la 300.000 lei la 1.200.000 lei;

    c) nerespectarea dispoziţiilor art. 6, 19 alin. 1, art. 35, 38, 40, 41 alin. 1 şi 3, art. 42, 59, 60, 66, 67 alin. 1, 2 şi 3, art. 68, 69, 70 alin. 4, art. 71 şi 85 alin. 2, cu amenda de la 400.000 lei la 2.400.000 lei.

    ART. 75

    În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 74, sancţiunea poate fi aplicată şi persoanelor juridice.

    ART. 76

    Încălcarea dispoziţiilor art. 19 alin. 1 şi 2, încălcarea de doua ori în termen de un an a dispoziţiilor art. 6, precum şi concursul de contravenţii atrag, pe lîngă amenda prevăzută pentru contravenţiile respective, şi anularea autorizării şi retragerea permisului de arma.

    ART. 77

    Constatarea contravenţiilor se face de către ofiţerii şi subofiterii de poliţie, care aplica şi sancţiunea.

    ART. 78

    Impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plîngere în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.

    Plîngerea impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se soluţionează de către judecătoria în a carei raza teritorială a fost săvîrşită contravenţia.

    ART. 79

    Dispoziţiile referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile <LLNK 11968    32 10 701   0 17>Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.

 

    CAP. 6

    Dispoziţii finale şi tranzitorii

    ART. 80

    Dotarea cu arme militare a instituţiilor publice autorizate sa detina astfel de arme se asigura, în mod gratuit, de către Ministerul de Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei.

    Celelalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice autorizate sa detina arme militare le vor primi, sub forma de închiriere, de la Ministerul de Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei. Tarifele de închiriere se vor stabili de către Ministerul de Interne, în raport cu natura armei şi cu starea ei de uzura.

    Costul muniţiei folosite se suporta integral de către deţinători.

    Timp de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, regiile autonome autorizate sa detina arme militare beneficiază în mod gratuit de asigurarea acestora de către Ministerul de Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei.

    Repararea armelor prevăzute la alin. 1 şi 2 se asigura, gratuit, de către Ministerul de Interne, cu excepţia cazurilor în care se dovedeşte ca titularul este vinovat de deteriorarea armei, caz în care acesta va suporta costul reparatiei.

    ART. 81

    La cererea organelor de urmărire penală sau a instanţelor judecătoreşti, unităţile de poliţie competente vor efectua expertize şi constatări tehnico-ştiinţifice, cu privire la faptul ca o arma întruneşte sau nu caracteristicile prevăzute la art. 3 şi din ce categorie face parte.

    ART. 82

    În termen de 90 de zile de la adoptarea prezentei legi, Guvernul va adopta Regulamentul armelor de foc şi al muniţiilor.

    ART. 83

    Guvernul poate dispune restrîngerea, suspendarea sau anularea autorizării persoanelor fizice sau juridice de a deţine ori folosi arme şi muniţii, în caz de declarare a stării de necesitate, cînd aceste măsuri sînt necesare pentru protejarea vieţii persoanelor, a bunurilor publice sau private, pentru menţinerea ordinii publice sau pentru apărarea siguranţei naţionale.

    ART. 84

    Organele de paza şi control ale Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului ale Regiei Autonome a Pădurilor "Romsilva" şi ale subunitatilor aparţinînd acestora, ale asociaţiilor de vinatori sportivi legal constituite, precum şi ale unităţilor din subordinea lor, au obligaţia sa ridice şi sa predea organelor de poliţie, în termen de 3 zile, în vederea luării măsurilor legale, armele şi munitiile deţinute fără drept, aflate asupra persoanelor care sînt găsite pe terenurile de vinatoare, sau cele cu care aceste persoane au savirsit infracţiuni privind economia vinatului.

    ART. 85

    Permisele de arma şi autorizaţiile eliberate persoanelor fizice şi juridice pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi se preschimba de către organele de poliţie cu ocazia vizelor periodice ce se acorda pe aceste documente. Pînă la tipărirea noilor modele de permise de arma şi autorizaţii, organele de poliţie le pot folosi pe cele actuale aflate în stoc.

    Persoanele juridice, care, în temeiul prevederilor legale anterioare prezentei legi, au fost înregistrate la organele de poliţie, în vederea deţinerii de arme şi muniţii pentru inarmarea paznicilor proprii şi a personalului care minuieste bunuri sau alte valori, sînt obligate ca, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, sa solicite inspectoratului de poliţie al judeţului sau, după caz, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, autorizarea pentru deţinerea de arme şi muniţii.

    ART. 86

    Prezenta lege intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

    Pe aceeaşi data, <LLNK 11979   299 30 801   0 21>Decretul nr. 299/1979 privind paza armata a pepinierelor piscicole din Delta Dunării, <LLNK 11971  1369 20 801   0 21>H.C.M. nr. 1.369/1971 privind unele măsuri în legatura cu regimul armelor şi muniţiilor şi pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la acest regim, cu modificările ulterioare, şi prevederile referitoare la regimul armelor şi muniţiilor din <LLNK 11971   367 31 801   0 21>Decretul nr. 367/1971, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abroga.

 

    Aceasta lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 4 martie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

 

               p. PREŞEDINTELE SENATULUI

                      ION SOLCANU

 

    Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 12 martie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

 

             PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

                    ADRIAN NASTASE

 

 






drumuri înzăpezite
drumuri cu polei
căderi de copaci
o infracţiune sau alte evenimente



 

       
 
   
 
Link-uri instituţii locale

Primăria Alba Iulia

Consiliul Judeţean Alba

Prefectura judeţului Alba

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Alba

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Link-uri instituţii centrale

Preşedintele României

Guvernul României

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării

Serviciul Român de Informaţii

Ministerul Justiţiei

Uniunea Europeană

P
O
L
I
T
I
A

romptitudine
noare
oialitate
mpartialitate
enacitate
nitiativa
tasament
 

Poliţia Locală Alba Iulia: Acasă Despre noi Structura Sesizări Cariară Legislaţie Ştiri - Noutăţi Proiecte Comunicate de presă Galerie foto - video Contact Webmail Hartă site

 
  Copyright (c) 2008 Poliţia Locală Alba Iulia. Toate drepturile rezervate. Termeni şi condiţii Surse Credite hituri: 4809   |   ultima modificare: 30 March 2011 08:46:54.  
 

Legal Disclaimer

Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.
Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind aderarea României la Uniunea Europeană, vă rugăm să vizitaţi adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene în România.